Despre Mine

Gigi Chivu

Este o placere sa te cunosc.

Sunt Gigi Chivu – Parapsiholog cu o experiență de peste 30 de ani, antrenor spiritual personal specializat si strateg pentru evoluția, protecția și starea ta de bine. Mă ocup cu dezoltarea strategiilor pentru dezvoltarea personala și atingerea țelurilor propuse.

Filozofia mea este următoarea

Experiența personală este cea care mă definește în toate acțiunile vieții mele. Această experință se va reflecta în relațiile noastre. Când obținem această parte în relația noastră, apar și rezultatele. Utilizez această abordare pentru a obține cele mai înalte standarde și scopuri pe care noi oamenii le putem atinge. Acum iți voi spune câte ceva despre mine și povestea mea. La vârsta de 7 ani am avut prima experiență extracorporală conștientă, ce mi-a reamintit scopul divin al existenței mele și mi-a trezit dorința de cunoaștere a acestui vast si complex univers din care facem cu toții parte.
Descoperirea de sine a trezit și importanța suportului semenilor, astfel că, după anul 1990 am format, împreună cu fratele meu Stelian Chivu, prima societate caritabilă de întrajutorare umanitară LIFE din România a carei activitate s-a axat doar pe întra-ajutorarea oamenilor. În anul 1996 am înființat CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ECOLOGICĂ din Galați, o organizație neguvernamentală de mediu, apolitică și non-profit, cu sprijinului oferit de organizații guvernamentale și neguvernamentale din Luxemburg și Austria, cu scopul de a integra o perspectivă ecologică în dezvoltarea societății romănești prin proiecte, acțiuni, campanii de informare, activități educative și cooperare națională, regională și internațională unde am activat 23 de ani.
De-a lungul carierei, m-am specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală occidentale (coaching, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă, Parapsihologie, Paranormal, Hipnoză, Mindfulness) cât și orientale si asiatice (Meditație, Yoga, Alchimie, Shivaism Cashmirian, Kriyas, Hinduism, Budhism Tibetan, Tao, Zen, Acupunctura, Su Jok, Terapii relexogene, Tehnologii medicale avansate)
În decursul anilor, în paralel cu activitățile sociale caritabile, am cercetat și studiat toate filoanele autentice spirituale existente, am devenit membru al Institutului de Electro-Bioluminiscență Aslan Macovski în cadrul căruia am realizat extraordinare experimente cu adevărat revoluționare în domeniul electronografiei. Am realizat peste o mie de emisiuni radio, intitulate În lumina cunoașterii, și mai multe emisiuni tv denumite sugestiv Evadare în transcendent.
Am studiat sistemul de terapie energetică REIKI în cadrul Centrului Național de Sănătate Complementară și Integrativă din Statele Unite, devenind maestru în această artă a vindecării.

În anul 2000, în colaborare cu Academia de Parapsihologie din Moscova am adus Sistemul de microacupunctură SU JOK în România, un sistem de tratament ce cuprinde o varietate de tehnici de prevenție și vindecare fără utilizarea medicamentelor.
În 2002 am început studiile parapsihologiei în cadrul Institutului de Metafizică Kingston din Londra, și am continuat să aprofundez parapsihologia, fenomenologia PSI, fenomenele paranormale, anomalous phenomena și alte subiecte conexe în cadrul Universității din Cambridge, Marea Britanie.
În anul 2005, în colaborare cu Kirlian Lab din SUA, am adus primele sisteme autentice Kirlian de fotografiere a aurei umane în Romania, și am realizat o colecție impresionantă de fotografieri și filme ale aurei umane ce conține mii de experimente ce dovedesc existența câmpului energetic uman.

În 2016 am studiat și am absolvit cursurile profesionale despre hipnoză OmniHypnosis Training Center, precum și ale Asociației Române de Hipnoză și am devenit membru National Board of Hypnosis Education and Certification USA și membru National Guild of Hypnotists USA.
În prezent lucrez cu unii dintre cei mai buni cercetători și profesori din domeniul fizicii, radionicii, bioluminiscenței, psihotronicii și bioenergiei din România, Ungaria și Statele Unite ale Americii cu scopul realizării unor tehnologii medicale non-invazive de diagnoză, tratament și vindecare într-un timp cât mai scurt.

Ca și completare a terapiilor energetice pe care le practic, mă folosesc și de tehnologiile avansate de ultimă generație ce cuprind mai multe sisteme cuantice de producere și determinare a unor efecte benefice de însănătoșire pe toate planurile. Mai concret, tehnologie medicală aprobată și recunoscută în UE și în restul lumii ce cuprinde: biorezonanța, medicină vibrațională, medicină cuantică, medicină energetică, radionică medicală, terapii homeopate, tens, dens, infraroșu, detoxifieri, coloizi, cristaloterapie, sonoterapie, meloterapie, cromoterapie, etc. De asemenea, cu ajutorul unor tehnologii de producere a experiențelor spirituale, vizionare, OBE – out of body experiences, experiențe în afara corpului, comunicări și viziuni cu ființe spirituale înalte de lumină (îngeri, arhangheli, sfinți, maeștri înălțați).

În prezent, împreună soția mea Nicoleta Chivu ( https://codulfeminitatii.ro/ ) și cu fratele meu Stelian Chivu, susțin cursuri si programe de dezvoltare personală, coaching, NLP – programare neurolingvinstică, spiritualitate, protecție energetică, cristaloterapie, tehnologii avansate și am înființat împreună fundația Energia Nouă ( http://energianoua.ro/ ) și CIM – CENTRUL INTERNAȚIONAL DE METAȘTIINȚĂ, DEPARTAMENTUL DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE A PSIHOLOGIEI ȘI PARAPSIHOLOGIEI și DEPARTAMENTUL PENTRU CERCETAREA TEHNOLOGIILOR AVANSATE, ce înglobează dezvoltarea personală cu experiențele  spirituale ȘI UITILIZAREA TEHNOLOGIILOR ÎNALTE. Am creat astfel o serie de cursuri unice de dezvoltare personală și spirituală: ALPHA GENOMIX – Iluminarea Celulară și activarea potențialului transformator al ADN-ului, Protecția Energetică, Codurile Luminii, Abundența Multidimensională, Chakrele tridimensionale și chakrele dimensiunilor superioare și Activarea ciclului destinului, Cristale și Cristaloterapie, Ciclul Destinului, protecția energetică, Protecția energetica pentru terapeuți, Eliminarea Implanturilor, Noul corp de lumină. De asemenea organizăm periodic, excursii spirituale (călotorii inițiatice) în diferite locuri energetice din țară dar și din străinătate.
Și călătoria în această fascinantă lume continuă, este bucuria și împlinirea de a face ceea ce îndrăgesc – să aduc Lumină și împlinire. Pentru mine este o cale de a fi în această lume magică, căci poartă pecetea iubirii necondiționate, și conduce la cunoașterea de sine.

close